Tue. Sep 14th, 2021

Sursa foto: Journosdiary.com

OMS: Imunitatea de turmă nu va fi atinsă în 2021. Este nevoie de timp pentru a construi imunitatea colectivă

Imunitatea de turmă la Covid-19 nu va fi atinsă în 2021, în ciuda campaniilor de vaccinare care se desfășoară la nivel global, a avertizat dr. Soumya Swaminathan, cercetător al Organizației Mondiale a Sănătății, informează CNN.

În cadrul unei conferințe de presă de ieri, dr. Soumya Swaminathan a declarat că imunitatea de turmă – situație în care majoritatea populației devine imună la virus fie pentru că s-au infectat și s-au recuperat, fie prin vaccinare – nu va fi atinsă anul acesta.

Dr. Swaminathan a adăugat că vor trebui să rămână în vigoare, „pentru restul acestui an”, măsurile de sănătate publică, cum ar fi măștile și distanțarea socială, chiar dacă se începe vaccinarea la nivel global, deoarece este nevoie de timp pentru a construi imunitatea colectivă.

„Vaccinurile vor veni. Vor ajunge în toate țările, dar, între timp, nu putem uita că există măsuri care funcționează și este cu adevărat important să reamintim oamenilor, atât guverne, cât și indivizi, despre responsabilitățile și măsurile de care avem nevoie în continuare pentru restul acestui an, cel puțin”, a adăugat aceasta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: