Mon. Jan 18th, 2021

Sursa foto: Academiadepolitie.ro

Ministerul Educației a retras acreditarea a două școli doctorale din Academia de Poliție

În urma recomandărilor Consiliului de Etică și Management Universitar, ministrul Educației, Monica Anisie, a semnat un ordin prin care a retras acreditările a două școli doctorale ale Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, Drept, respectiv Ordine Publică și Siguranță Națională, se arată într-un comunicat de presă al ministerului.

„În urma raportului Consiliului de Etică şi de Management Universitar, am realizat un ordin de ministru prin care am retras acreditarea Şcolii doctorale de la Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza din Bucureşti”, a transmis ministrul Educaţiei.

Ministrul Anisie a dispus demararea procedurii de monitorizare specială a instituției de învățământ superior, Academia de Poliție putând să-și reia activitatea de evaluare în vederea autorizării școlilor doctorale după 5 ani, conform prevederilor legale.

„În acest context, Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza din București va putea relua activitatea de evaluare în vederea autorizării școlilor doctorale după 5 ani, conform prevederilor legale. Pentru a se asigura protecția studenților aflați la studii universitare de doctorat, aceștia vor fi școlarizați, conform legii, până la finalizarea studiilor”, precizează ministerul Educației.

Potrivit comunicatului, măsurile „au fost luate în contextul nenumăratelor sesizări înregistrate la Ministerul Educației și Cercetării pe tema calității actului educațional existent la nivelul Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza din București. Totodată, s-a ținut cont și de raportul Corpului de Control al Ministerului Afacerilor Interne, care a relevat deficiențe majore în urma evaluării stadiului activităților de verificare a originalității tezelor de doctorat și respectarea standardelor de calitate și etică profesională în această instituție de învățământ superior”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: