Sun. Jul 12th, 2020

Sursa foto: Libertatea

USR contestă propunerea UDMR de a dubla suma destinată finanţării presei

Vorbeam ieri despre suspiciunile care planeaza asupra alocării de către Guvern a sumei de 200 milioane lei pentru susținerea mass-media, sub umbrela unei campanii de informare privind COVID-19.

Într-un comunicat lansat tot ieri, USR contestă propunerea UDMR de a dubla suma destinată finanţării presei, la 400 milioane lei (adică 80 milioane euro), prevăzută în OUG 63/2020 pentru organizarea și desfășurarea unor campanii de informare publică, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea COVID-19.

Deputaţii USR Iulian Bulai şi Cătălin Drulă au depus amendamente care prevăd oprirea finanţării presei la data de 15 iulie 2020, dar şi ca banii necheltuiţi să fie direcţionaţi către medicamentele pacienţilor care suferă de boli cronice. Însă PNL a decis, la 23 iunie, în Comisia pentru Cultură de la Camera Deputaţilor, amânarea discuţiilor şi continuarea alocării banilor către presă.

Pe pagina personală de Facebook, deputatul USR Iulian Bulai a subliniat că dublarea sumei „nu se justifică”, mai ales că „cei mai mulţi bani merg spre mogulii de presă şi site-uri dubioase”, în timp ce „bolnavii cronici sunt ignorați în perioada de pandemie”. Totodată, acesta acuză Parlamentul de „incompetență și rea credință”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: