Sun. Jul 12th, 2020

Sursa foto: Pinterest.de

„Genocidul” nu e mort. „Genocidul” se transformă.

Pandemia Covid-19 a scos la lumină aspecte mai puțin cunoscute publicului larg despre societatea în care trăim și cât de scindată este aceasta.. atât fizic, pe fondul respectării măsurilor de limitare a infectării cu Covid-19, cât și la nivel mental. Deși marea majoritate a oamenilor a conștientizat efectele grave, chiar fatale, ale îmbolnăvirii cu noul coronavirus, acționând pe cale de consecință, au existat cetățeni care au considerat, probabil, că au puteri supraomenești și nu se îmbolnavesc.. „Ce atâta spălat pe mâini și stat în casă, pentru un carcalac din China?.. Nu ajunge, domne`, la noi!”. Dar a ajuns și în România.. și a îngenunchiat numeroase state de pe întreg mapamondul.

Dintre sceptici, segmentul care a „înflorit” în pandemie este cel al conspiraționiștilor, care au avut destulă „muniție” cât să speculeze și mai mult „povestea cu Covidu`”. Narativele au suferit „mutații” diverse… de la crearea acestui virus în „laboratoare secrete”, până la intenția unor puteri oculte de a ne implanta nanoroboți care să ne controleze în masă prin 5G sau să ne fure identitatea prin termoscanare. Online-ul abundă în astfel de teorii, iar propovăduitorii încearcă cu obstinație „să ne deschidă mințile”, „să ne salveze” de aceste nenorociri ori cine știe ce alte ghidușii d-astea oculte spre care ne întreptăm. În primă fază, aceste scenarii par ilare, dar în esență țin de domeniul psihiatriei (zic unii specialiști).

Așa se face că, în timpul stării de urgență, s-a activat o formă de protecție – ANCOM, care a restricționat câteva site-uri care se chinuiau „să facă lumină” în aceste vremuri tulburi. Această intervenție a avut ca efect înmulțirea capetelor hidrei online, care a început să se manifeste și în offline.. sau ca să aducem analogia pe plaiuri mioritice: „Jeana nu e moartă. Jeana să transformă”. Un exemplu în acest sens îl constituie scandalul recent de la Kaufland Ferentari, provocat de măsurarea temperaturii. Pe scurt, incidentul a fost catalogat în mass-media drept un „fakereality show” (sună ciudat, dar cam asta s-a dovedit a fi). Scandalul nu a fost spontan, ci a urmat un scenariu prestabilit. Sceneta ieftină din 19 mai a fost regizată și montată de George Adamescu, după un scenariu realizat de Tiberiu Galamboș – reprezentant al Asociației Civice Dreptate și unul dintre „martorii” incidentului (personaj despre care am mai scris aici), cu participarea actorilor Sorina Ștefanache (care se recomandă psiholog și jurnalist) și soțul acesteia, Doru Ștefanache (programator și „expert TS”). Povestea a fost demontată în presă cu ajutorul imaginilor surprinse de sistemul de supraveghere video al hipermarketului. O disecție în profunzime a personajelor amintite au făcut-o cei de la Presshub.ro, care i-au identificat pe protagoniști în mai multe producții conspiraționiste realizate sub auspiciile Asociației Civice Dreptate, al cărei președinte este „martorul”/ „scenaristul”/ „juristul” de serviciu, Tiberiu Galamboș.

Merită precizat faptul că, înainte de „sceneta răzvrătirii” de la Kaufland, Tiberiu Galamboș și un cameraman au arătat întregii lumi (într-o filmare publicată pe site-ul Asociației Civice Dreptate .. căreia, sincer, n-aș vrea să-i mai fac publicitate) situația „dramatică” în care se află Raul Coltor, căruia „i-au fost încălcate drepturile” în momentul în care a fost „dus cu forța în carantină”, la un hotel din Alba Iulia. Carantinarea „forțată” a lui Coltor, l-a pus în gardă pe un alt asociat al acestora, George Ninel Popescu, care a urcat în online o înregistrare-„mărturie” sinistră, pentru cazul în care va fi luat cu forța de acasă. Să sperăm că s-a agitat degeaba.

Dacă scotocim internetul găsim că cei amintiți anterior sunt fie simpatizanți MISA, fie au o atracție pentru teoria conspirației și denunță vehement „acțiunile oculte ale autorităților”, amenințând cu devoalarea acestor fapte reprobabile chiar în Piața Victoriei. Suspans. Cititorii așteaptă de luni bune ceva care să aibă sens.. un capăt de dovadă care tot întârzie să apară. Unde sunt argumentele, dovezile? Până acum au fost doar strigăte disperate după publicitate. De fapt, aceasta este strategia? Facem scandal să audă lumea de noi? Posibil, dar se pare că nu e doar atât.

Tot Presshub.ro a făcut o conexiune între Asociația Civică Dreptate (cu tot cu Dreptate.org – n.n.), cu trompetele Bpnews.ro și Genocid.ro, site-uri despre care se menționează că ar fi susținute de fostul candidat la prezidențiale, Ninel Peia, precum și cu „sateliți” conectați la o mulțime de „sputnici”. Cu siguranță rețeaua este mult mai mare. De exemplu, pe Genocidro.wordpress.com am reîntâlnit-o, sub numele „Cos Lucian”, pe o veche luptătoare anti-sistem, cunoscută ca „Raisa Ekaterina Ivatenko” sau Simona Ela Fica, care încarcă de zor în social media „story-uri” în care-și declară dragostea „for Mother Russia” și, pe același tipar, „amenință” că va face dezvăluiri incendiare.

În concluzie, indivizii mai sus nominalizați sunt, ca să ne exprimăm elegant, „frondiști” consacrați de-a lungul timpului, care și-au făcut un obicei în a găsi noi vehicule prin intermediul cărora să-și promoveze teoriile și convingerile și să capteze atenția publicului, mai ceva ca niște pseudo-vedete în căutare de fani. Cunoaștem.. suntem o societate bazată pe democrație și avem dreptul la libertate de exprimare. Dar, din păcate pentru ei, modul de manifestare îi trimite în derizoriu și îi transformă în actori utili pentru o găselniță alimentată de filiera pro-rusă, deși poate că nu asta intenționează.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: