Sun. Aug 9th, 2020

Adrian Streinu-Cercel acuză un fake news într-o scrisoare deschisă după ce a fost înlăturat de la conducerea Comisiei anti-COVID

Nelu Tătaru a anunțat joi că Adrian Streinu-Cercel a fost demis de la șefia Comisiei științifice speciale anti-COVID din Ministerul Sănătății. Decizia ministrului sănătăţii a venit în urma controversatului plan de izolare totală a persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani întocmit de Streinu-Cercel, care este şi managerul Institutului Matei Balş din Bucureşti. Streinu-Cercel a replicat printr-un comunicat. Mai întâi, doctorul s-a declarat mirat de apariţia în public a planului, considerată de el târzie. „Acesta a fost un document de lucru elaborat la începutul pandemiei ca o propunere de intervenţie de sănătate publică adresată tuturor categoriilor de risc şi a fost propus spre dezbatere la momentul respectiv, astfel că este cu atât mai surprinzătoare apariţia sa în spaţiul public la acest moment, când, dată fiind evoluţia epidemiei, propunerile cuprinse în document în mod evident nu mai sunt de actualitate”, a explicat Streinu-Cercel.

Streinu-Cercel: „Cum s-a discutat acest document în spaţiul public, exemplu clar de fake news”

Managerul Institutului Matei Balş din Bucureşti a adăugat apoi că „majoritatea materialelor apărute în presă pe această temă oferă o interpretare distorsionată şi maliţioasă a măsurilor propuse în acest draft. De exemplu, mesajul din presă legat de carantinarea forţată a persoanelor vârstnice este profund eronat”.

Scrisoare deschisă

În ultimele zile, am fost întrebat de ce nu reacționez, în contextul în care am fost ținta unor atacuri fără precedent, urmare a interpretării eronate și tendențioase a documentului intitulat „Programul Vacanța Mare de prevenire a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2/COVID-19”. Pentru că situația continuă să fie prezentată distorsionat, fac următoarele precizări.

Acesta a fost un document de lucru elaborat la începutul pandemiei ca o propunere de intervenție de sănătate publică adresată tuturor categoriilor la risc și a fost propus spre dezbatere la momentul respectiv, astfel că este cu atât mai surprinzătoare apariția sa în spațiul public la acest moment, când, dată fiind evoluția epidemiei, propunerile cuprinse în document în mod evident nu mai sunt de actualitate.

Majoritatea materialelor apărute în presă pe această temă oferă o interpretare distorsionată și malițioasă a măsurilor propuse în acest draft. De exemplu, mesajul din presă legat de „carantinarea forțată” a persoanelor vârstnice, este profund eronat. Conceptul din materialul original specifică recomandarea ca vârstnicii să fie protejați prin izolarea la domiciliu singuri sau cu persoane de aceeași vârstă: „indiferent cum se cheamă conceptul „casă” – propria locuință, locuința de vară, apartament închiriat etc., respectiv dacă nu au unde – instituționalizați prin rechiziționare de hoteluri etc”. De aici reiese clar că intenția era de protecție a persoanelor vârstnice care au nevoie de această protecție socială, nicidecum ideile tendențioase apărute recent în presă. Acesta fiind doar un exemplu de interpretare distorsionată a ideilor din acest material.

Modul în care a fost discutat acest document în spațiul public este un exemplu clar de fake news, măsurile fiind prezentate ca propuneri pentru perioada de relaxare, în condițiile în care, din textul materialului se poate vedea cât se poate de clar că el se adresa etapei de trecere de la transmiterea locală spre cea comunitară.

Consider că prezentarea distorsionata în presă a acestor informații a fost făcută cu scopul evident de a induce panică în segmentul de populație cel mai expus, cu posibile consecințe nefaste în ceea ce privește aderența populației la măsurile întreprinse până acum. În contextul actual, propagarea unor informații false cu scopul vădit al dezinformării populației este extrem de periculoasă.

Așa cum am menționat în mai multe rânduri, măsurile luate până acum au fost cele mai potrivite pentru țara noastră, iar încercarea de a induce informații false poate duce în pericol rezultatul eforturilor depuse până în acest moment.

Având în vedere perioada dificilă prin care trecem – pandemia SARS-CoV-2 – reiterez importanța ca în aceste momente eforturile noastre, ale tuturor, să fie concentrate asupra îngrijirii pacienților și prevenirii îmbolnăvirilor. Sunt aici pentru dumneavoastră, așa cum am fost și până acum .

Vă asigur de întreaga mea considerație,

Prof. Dr. Adrian Streinu-Cercel     23.04.2020

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: